Vechiul VW Touareg tunat de CoverEFX

Autor: Oraan Mărculescu 20 apr. 2010 Tuning auto

Cei care cunosc fenomenul Volkswagen Touareg probabil ştiu de
versiunea propulsată de superpotentul motor W12 de 6,0
litri
, care dezvoltă 450 CP şi un cuplu motor maxim de 600
Nm.

Numai că acest motor (sau unul cel puţin la fel de potent) încă
nu este disponibil pe noua generaţie Volkswagen Touareg. Aşa încât
doritorii de SUV-uri inutil de puternice tot spre primul Touareg
trebuie să se orienteze.

Volkswagen Touareg W12 tunat de CoverEFX ajunge la 500 CP

Asta dacă nu vor un BMW X5 M, Mercedes ML 63 AMG sau un Porsche Cayenne Turbo, maşini care pornesc de
la 500 CP. Deci mai mult decât Touareg W12. Frustrant?

Nici o problemă, tunerul CoverEFX se ocupă de
„psihologia puterii” şi furnizează cei 50 CP suplimentari

care să le satisfacă orgoliul celor care vor un super-Touareg.
Metodele prin care motorul W12 ajunge la 500 CP sunt unele deja
obişnuite: reprogramarea unităţii centrale ECU, filtre de aer sport
şi o nouă linie de evacuare Cargraphic.

Creatia celor de la CoverEFX se bazeaza pe prima generatie VW Touareg

Cei de la CoverEFX s-au ocupat, normal, şi de exteriorul maşinii
– interesant, e vorba de generaţia Touareg înainte de faceliftul
din 2007. Acum, maşina arată pregătită pentru circuit (deşi este un
SUV de dimensiuni nu tocmai de neglijat): spoilere faţă şi spate
modificate, praguri şi bosaje proeminente, suspensie coborâtă, un
mic eleron pe hayon şi o combinaţie interesantă negru-argintiu
pentru caroserie.

Jantele de 22 inch sunt de origine Kahn şi sunt
încălţate cu pneuri Pirelli P-Zero
, de 295/30 R 22,
necesare pentru viteza maximă de peste 250 km/h de care este
capabil acest monstru. Totuşi, demarajul nu ştim cât de mult s-a
îmbunătăţit faţă de cele 5,9 secunde reclamate de Touareg-ul W12 de
serie.

Nu ştim care este preţul acestei conversii pentru VW Touareg W12
CoverEFX, dar cu siguranţă proprietarul unei asemenea maşini nu mai
trebuie să îşi facă probleme atunci când stă la stop lângă un
Cayenne Turbo.

Kit exterior suficient de agresiv pentru VW Touareg by CoverEFX


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide